Pagina principala
Informatii
Internationalizarea
pROgrame KDE/Qt
Download
Documentatii
Despre LKR
Contact
Resurse
Harta site-ului

Programe KDE/Qt romanesti

Intentia acestei sectiuni este de a crea o comunitate de programatori romani care utilizeaza librariile KDE si Qt pentru a crea aplicatii. Acesta poate fi un mijloc de promovare personala si de a stringe legaturile dintre utilizatorii de Linux si KDE din Romania si nu numai. Daca aveti aplicatii create si publicate pe web, nu ezitati sa ma contactati la una din adresele mele din pagina de contact. Daca nu dispuneti de resursele necesare de a va pune pe Internet aplicatia creata, atunci contactati-ma si voi aloca ceva spatiu pe site-ul Linux-KDE Romania in zona de FTP.

Amelian Serghei
Etichete - http://www.argus.ro/linux/etichete.php
Etichete tipareste pe hirtie autoadeziva A4 16 etichete pentru a fi lipite pe plicuri, colete, etc. Este un program pe care noi l-am realizat pentru distributia publicatiei Argus Info, destinata clientilor. Adresele clientilor sint stocate intr-o baza de date MySQL, iar programul, pe baza acestor date, genereaza un fisier PostScript. Pentru vizualizare si tiparire la imprimanta este utilizat gv. Programul a fost scris in C++, utilizind KDevelop ca IDE si QT ca framework. Interfetele grafice s-au realizat cu QT Designer-ul, iar administrarea si creerea bazei de date a fost realizata cu MySQL Navigator-ul.

Amelian Serghei
QFaxReader - http://qfaxreader.sourceforge.net
QFaxReader este un program de vizualizat fisiere TIFF monocrome multipagina, generate de programele de receptie a faxurilor (gen HylaFAX). Poate sa transforme fisierul FAX primit (scalare, rotire si oglindire) si sa-l tipareasca. Alte caracteristici: o baza de date de aliasuri pentru a inlocui numele de faxuri; a fost adaugata scalare/marire fina; posibilitatea de a trage imaginea cu mouse-ul; un meniu contextual in zona de imagine; exportarea faxului in orice format de imagine suportat de Qt-ul dumneavoastra; cache pentru paginile vizualizate; pagina de manual; script ./configure; suport pentru TIFF-uri color; scalare smooth rapida; zoom multifunctional; localizat in limba romana.
Aici puteti vedea o imagine a programului.

Andras Mantia
Kallery - http://kallery.kdewebdev.org
Kallery este un program KDE care poate sa genereze o galerie foto HTML dintr-o colectie de imagini. Caracteristici: creeaza minimagini, poate prelucra mai multe directoare, adauga descrieri la imagini, insereaza butoane de navigare, suport pentru diferite tematici. Cel mai important lucru este puterea de configurare la indemina utilizatorului.
Aici puteti vedea imagini ale programului.

Claudiu Costin
KcmPureFTPd - http://www.ro.kde.org/kcmpureftpd/
Acest program este de fapt un modul pentru Centrul de Control KDE, kcontrol. Acesta este utilizat la configurarea serverului de FTP Pure-ftpd. Scopul acestei aplicatii este de a usura utilizarea serverului de FTP de catre administratorii de sistem care au multe masini de configurat. El poate genera scripturi de pornire pure-ftpd si sa monitorizeze un astfel de server.

Claudiu Costin
KZoom - http://www.ro.kde.org/kzoom/
KZoom este o aplicatie KDE care poate utilizata pentru marirea portiunilor din ecranul X Windows. Are o multime de posibilitati de control, multe formate de salvare a imaginilor capturate, facilitate tiparire avansata. Poate fi folosit atit in joaca, cit si de catre profesionistii in webdesign. Capturi de ecran: fereastra principala, tiparire din KZoom,

Claudiu Costin
Quax - http://www.ro.kde.org/quax/
Quax este un utilitar Qt pentru marirea portiunilor de ecran. Elementul care il deosebeste de alte aplicatii de acest gen este designul intuitiv al interfetei si usurinta de utilizare. Este o unealta excelenta pentru web designeri si graficieni. Capturi de ecran: rotire, scalare, meniul "Look", meniul "Zoom".

Florin Boariu
Simulare grafica a unui dipol - http://florin.bnv-bamberg.de/dipole/
Este un program scolar de simulare. El animeaza starea unui dipol transmitator in functie de frecventa si timp. Are o multime de facilitati utile profesorilor si elevilor, precum afisare modulara si pozitinare libera a dipolilor, scalare automatata tiparire, exportare in format JPEG.

Marian Popeanga
Cross Platform Toolkit for Databases - http://cptd-proj.sourceforge.net
Este un instrument folositor administratorilor si utilizatorilor de baze date precum si administratorilor de Oracle Applications. Versiunea currenta suporta ca baza de date Oracle 8i. Facilitati: DDL, DML din worksheet, PL/SQL, monitorizeaza, cauta si "omoara" sesiunile din Oracle Applications 11.0.3.

Vasile Dumitrascu
Biblos - http://biblos.f2g.net/
Biblos este un utilitar puternic de indexare care poate administra atit colectia dumneavoastra de MP3-uri/CD-uri, cit si directoarele locale. El inregistreaza informatii multiple despre fiecare fisier de pe mediul specificat si are un motor de cautare care va ajuta sa gasiti fisierele dorite. De asemenea are si caracteristici de manager de fisiere. Capturi de ecran: imaginea1 si imaginea2